Florin Barbur

Florin Barbur este absolvent de psihologie, cu specializare în psihoterapie Gestalt. Din 2012 este consilier școlar la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș. În această perioadă a activat în diferite unități de învățământ, oferind servicii de asistență și consiliere psihologică și pedagogică, atât elevilor, cât și părinților și cadrelor didactice.   

 A participat activ la susținerea cauzei Roșia Montană, fiind prezent la multiple proteste și activități, atât în Roșia Montană, cât și în alte orașe din țară (Cluj, Sibiu, București).  

Întors în Baia Mare după mai mult de zece ani în care a locuit în Sibiu, a simțit nevoia continuării implicării sale civice. Platforma România 100 și, mai apoi PLUS, au fost o continuare firească a preocupărilor sale de până atunci.  

Până în luna iulie 2019 a fost membru al Grupului de Inițiativă Județeană PLUS Maramureș, iar din iulie este președintele filialei județene.

Curriculum Vitae

  • signed Petiție reformă CCR 2020-05-11 17:23:41 +0300

    Petiție reformă CCR

    Propunem: Modificarea modului de desemnare a CCR.

    Potrivit dispozițiilor constituționale în vigoare, judecătorii CCR sunt desemnați de instituții politice, fără posibilitatea unei examinări a cunoștințelor acestora. Astfel, încă de la înființarea CCR, au fost desemnați adesea drept judecători constituționali foști oameni politici, cu o experiență îndoielnică în domeniul juridic. În scopul asigurării depolitizării și profesionalizării CCR, propunem două modificări semnificative în modul de desemnare a judecătorilor CCR:

    • 3 judecători constituționali vor fi desemnați de către colegiul de conducere al ÎCCJ;
    • 3 judecători vor fi desemnați de către camerele reunite ale Parlamentului;
    • 3 judecători vor fi desemnați de către președinte.

    Va fi instituită drept etapă obligatorie în desemnarea celor 9 judecători obținerea unui aviz favorabil din partea unei comisii de specialiști instituită de către Consiliul Superior al Magistraturii.

    Reforma Curții Constituționale înseamnă instituirea unui arbitru echidistant și profesionist al vieții politice. Doar în acest mod putem să ne asigurăm de protejarea statului de drept și prevenirea în viitor a unor abuzuri precum cele realizate în perioada 2017-2019.

    Notă GDPR: datele dvs. sunt prelucrate în conformitate cu Nota de informare privind protecția datelor cu caracter personal.